
Se întâmplă des să nu știi ce decizie să iei, să cumperi sau să închiriezi. Pe de o parte, cumpărarea unei case necesită un mare efort financiar, dar, pe de altă parte, nu este cea mai bună opțiune să plătești întreaga viață o chirie lunară pentru o proprietate care nu va fi niciodată a ta. Totuși, cum iei cea mai bună decizie?
În acest articol, oferit către idealista/news de platforma ComparaJá.pt, analizăm o altă soluție: închirierea cu opțiunea de cumpărare, așa că citește în continuare și descoperă tot ce trebuie să știi despre această alternativă.
Ce este închirierea cu opțiunea de cumpărare?
Explicată pe scurt, este o modalitate de a cumpăra o locuință, gândindu-te la achiziția sa pe viitor, întocmind întotdeauna înainte un contract de închiriere, pe o anumită perioadă de timp și cu anumite condiții.
Care sunt avantajele acestei alternative?
Un prim avantaj îl reprezintă flexibilitatea mai mare de care se bucură chiriașul, deoarece poate locui în casă înainte de a o achiziționa, ceea ce înseamnă și că i se oferă mai mult timp pentru a economisi bani. Persoanele care nu au condițiile economice pentru a cumpăra o locuință, dar doresc să facă acest lucru, vor vedea imediat ca aceasta este o alternativă demnă de luat în considerare.
Un alt avantaj care reiese din această modalitate este faptul că chiriașii nu trebuie să cumpere casa în mod obligatoriu, există doar un angajament din partea vânzătorului, care în perioada convenită trebuie să vândă locuința chiriașului, dacă acesta dorește acest lucru.
Dacă după câțiva ani de stat cu chirie în acea locuință, chiriașul concluzionează că nu mai dorește să o cumpere, nu este obligatorie achiziționarea casei. De asemenea, dacă se dorește achiziția locuinței înainte de încheierea perioadei contractuale de închiriere, acest lucru se poate întâmpla, în cazul în care ambele părți sunt de acord.
Există și avantaje pentru proprietar, nu numai pentru chiriaș: crește probabilitatea de a vinde casa și, chiar dacă la finalul contractului de închiriere casa nu este cumpărată de chiriaș, cel puțin, prin intermediul chiriei s-a obținut un profit.
Toate procedurile (de exemplu, termeni sau valori) se stabilesc liber între chiriaș și proprietar, semnând un acord în care se specifică clar opțiunea de cumpărare. În mod normal, termenul de închiriere se stabilește de la doi la cinci ani, cu posibilitatea chiriașului de a achiziționa casa înainte de expirarea perioadei de închiriere.
Trebuie să subliniem și un ultim avantaj important: suma totală a chiriei plătite pe perioada contractului de închiriere se scade din prețul de vânzare al casei, dacă acest lucru este stabilit în contract. În acest fel, chiriașul nu pierde banii plătind chirie, ci investește într-o eventuală achiziție.
Există dezavantaje?
Există, desigur, și unele dezavantaje, fiind o modalitate care are puțină cerere pe piață, deoarece în ultimii ani piața chiriilor s-a aflat în continuă creștere în comparație cu vânzarea.
Pentru vânzător există riscul de a vrea să vândă locuința, dar în cele din urmă chiriașul să nu mai dorească achiziția. Cu toate acestea, de regulă , această opțiune se folosește atunci când proprietarul dorește să vândă casa, dar nu se grăbește să facă acest lucru și utilizează chiria ca perioadă de tranziție până la vânzare.